Cât de periculoase sunt înțepăturile de țânțar

1. Anul acesta ciupiturile de țânțari provoacă adevărate umflături. Cât de riscantă poate fi o banală înțepătură de țânțari?

Țânțarul este o insectă aparținând familiei Culicidae, cu un ciclu de viață ce cuprinde patru etape (ou, larvă, pupă și adult). Masculii își găsesc nutrienții la nivelul plantelor, iar femelele sunt hematofage, hrănindu-se cu sânge uman (sau animal), selectandu-și victimele după miros, dioxidul de carbon degajat și octenol (1-octen-3-ol), substanțe chimice existente în aerul expirat și transpirație. Există peste 3000 de specii de țânțari în întreaga lume, anumite specii fiind vectorii unui număr mare de boli infecțioase, care afectează milioane de persoane pe an: febra galbenă, febra Dengue și Chikungunya, malaria. De notat că țânțarii nu transmit virusul imunodeficienței umane (HIV). Și în țara noastră a fost raportată prezența a sute de specii de țânțari (Parvu, 2005/2008, Nicolescu et al, 2002/2003). Înțepătura de țânțar este riscantă din prisma numeroaselor boli infecțioase transmise (virusul West Nile, febra galbenă, Dengue, virusul encefalitei Murray Valley, virusul Ross River, virusul encefalitei de California, virusul Jamestown Canyon, encefalită japoneză, filarioză, encefalită St. Luis, malaria aviară s.a.m.d) cât și din prisma reacțiilor alergice locale/generale, putându-se dezvolta chiar reacție sistemică severă (anafilaxie).

2. Care sunt riscurile la care ne expunem atunci când suntem ciupiti de țânțari?

Din punct de vedere alergologic, este cunoscut faptul că mușcătura de țânțar produce reacție alergică IgE mediată. Sunt recunoscute reacțiile locale (papule urticariene locale, pruriginoase), reacțiile locale extinse, mai severe (leziuni buloase, uneori hemoragice, fenomene Arthus-like). O reacție locală severă la mușcătura de țânțar este sindromul Skeeter (inflamație locală și febră). Reacțiile anafilactice la mușcătura de țânțar sunt extrem de rare în raport cu răspândirea extinsă a acestor insecte. Un rol important l-ar putea avea aici imunitatea dobândită natural (prin mușcături repetate). Un alt tip de alergie la alergenele salivare ale țânțarului este hipersensibilitatea mediată de anticorpii IgG sau de limfocitele T, existând citate în literatură și cazuri de alergie non-IgE-mediată, adică degranulare mastocitara directă. Persoanele cu risc crescut de reacții severe la mușcătura de țânțar sunt muncitorii în aer liber, copii, persoane neexpuse anterior (turiști), pacienții cu imunodeficiențe sau leucemii asociate cu virusul Epstein-Barr.

3. Cum putem să ne ferim de ciupiturile de țânțar?

În general trebuie evitate zonele din apropierea apelor, se recomandă purtarea de pantaloni și bluze cu mânecă lungă în caz de expunere, folosirea de insecticide pe haine, corturi, obiecte de camping (niciodată pe piele), folosirea de substanțe repelente disponibile în farmacii, multe dintre ele putând fi aplicate cutanat, dar se recomandă să nu se facă exces în cazul copiilor.

4. Cum putem să tratăm atunci când suntem ciupiti de țânțari?

Reacțiile locale ușoare nu necesită tratament medicamentos, eventual curățare cu apă și săpun și evitarea gratajului. În cazul reacțiilor extinse se recomandă în primul rând consult medical, reacția alergică putând evolua sever. Dacă apăr dificultăți în respirație sau la înghițire, este necesar să fie apelat un serviciu de urgență. În general se administrează antihistaminice nesedative, preparate cu corticosteroizi topic sau oral (cure scurte cu corticosteroid). În cazul reacțiilor sistemice se efectuează același tratament ca în orice tip de anafilaxie. Tratamentul cu antibiotice nu se indică în cazul reacțiilor locale extinse care se dezvoltă în primele 24 ore după mușcătură.

Dr Raluca Greblescu – medic specialist alergolog